Post by MKBT: Make Better

341 followers

Vă invităm în comunitatea Latent/Emergent la o sesiune de dialog și schimb de experiență dedicată coridoarelor verzi-albastre, medii dinamice esențiale pentru vitalitatea și reziliența locurilor și comunităților în care trăim. Vor demonstra puterea cunoașterii ecosistemelor riverane și a implicării coerente și consecvente arh. @Loredana Gaiță, prin platforma de cercetare, diseminare și responsabilizare „Timișoara Verde-Albastră”, arh. Klaus Birthler, prin conceptul și proiectul „Față de Mureș” de valorificare a malurilor râului Mureș și arh. @Marius Cristian Moga, prin inițiativa „Someș Delivery” de conștientizare a nevoii de îmbunătățire a relației cu râul. Prin exemplele de bune practici prezentate, trecem prin scenarii de colaborare între comunități, experți, administrație pentru protejarea ecosistemelor urbane, prin tipuri de activități de activare care generează atenție și implicare comunitară și spații vibrante, precum și prin tipologii de infrastructuri temporare de acces la apă. În plus, conectăm aceste exemple de strategii și direcții europene de dezvoltare urbană sustenabilă și de implementare a Noului Bauhaus European, unde estetica, sustenabilitatea și incluziunea se întâlnesc în spațiul public din jurul apei. Totodată, tematizăm sănătatea râurilor, independent de prezența umană: cum le lăsăm să respire, să se refacă și să își îndeplinească funcțiile ecologice vitale. Suntem foarte entuziasmați și ne bucurăm mult să învățăm de la cei pe care îi urmărim de ani de zile și care ne inspiră în ceea ce lucrăm noi, la rândul nostru, în jurul râului Olt, în Țara Făgărașului. Înregistrarea se face pe Eventbrite, link în primul comentariu. Foto design: Dennis Șerb

Post content