Post by EXEC-EDU

5,086 followers

Am încheiat recent o nouă ediție a cursului Leadership 360. Ca de obicei, ne-am bucurat să lucrăm cu un grup foarte bun, alături de care am construit competențele necesare unui lider de succes. Câteva reacții la final de curs: „Cele câteva luni petrecute în programul Leadership 360 au fost una dintre cele mai utile experiențe de dezvoltare A fost un proces care m-a ajutat să mă înțeleg mai bine ca lider și ca om. Am plecat din fiecare sesiune cu idei practice, perspective noi și claritate despre cum comunic, cum gestionez provocările și cum pot avea un impact mai bun în echipă.” „La momentul terminării programului am claritate în ceea ce urmează să fac ca fondator și proprietar de business!” „Cursul te face să îți pui întrebări și să realizezi anumite emoții interioare și exterioare.” „Acest program mi-a confirmat multe convingeri, m-a facut să conștientizez că trebuie să depun mai mult efort în a-mi asculta echipa și a-i transmite mesaje clare.” „Un program orientat către gândire liberă, fără prejudecăți și care inspiră la autoanaliză și creștere.” Următoarea serie va începe în luna noiembrie. Îți poți rezerva încă de acum un loc - detalii, în link-ul din primul comentariu.

Post content