Arad, Romania
Revăz ajuns degrabă-n în vârful culmii, Când primi pași urmau să-mi crească Rupându-mă de talpa părintească, Crescând naiv fără de grija lumii. Până a nu intra în prima clasă, Mă zbenguiam energic până-n seară Și învățam cuvinte de ocară În cadrul celor șapte ani de-acasă. Când încă-n cărți știința purtam, Venise vremea să mă cred om mare. Cu primul fum din prima mea țigare Și cu dreptatea dată lui Adam. Pornit pe drumul vieții neștiut, Am cunoscut cenușa și scânteia. Am preamărit și blestemat femeia Luând-o mult prea des da la-nceput. Am fost furat de valurile vieții… Idile sub discretul clar de lună, Țesute din fărâme de minciună Și destrămate-n faptul dimineții. Sunt nins acum de flori la tâmple, Cu coada ochiului privesc tăcut. Mă minunez prin câte am trecut Și mă-nfior de câte-or să se-ntâmple.