Romania
Dragă viitor atlet, lasă-mă să îți spun o mică poveste... Plăcerea de a face sport m-a ajutat încă de mic să descopăr “lumea mișcării” și să îmi cultiv valori esenţiale pentru fiecare dintre noi, valori precum încrederea în sine, ambiția, perseverența, determinarea și disciplina. Ulterior, au apărut și cele sociale și de leadership, alţi doi piloni importanți în dezvoltarea mea personală care se ridică pe fundația creată de precedenții. Anii au trecut și am realizat că toate aceste abilități reprezintă nevoi pe care le avem cu toții și așa a apărut ideea de a ajuta oamenii să își realizeze visurile pe plan sportiv și de a culege beneficiile fantastice pe care acesta le oferă. Astfel a luat naştere “Training Days”, o companie care creează programe de antrenamente personale sau de grup, în sală sau la evenimente şi prin online. De-a lungul timpului am lucrat îndeaproape cu sute de persoane iar experiența ne ajută ca fiecare atlet înscris să obțină în mod concret rezultatele propuse, într-un cadru profesionist, sprijinindu-i pas cu pas lupta cu el însuși. Sunt Frantz Adrian Diaconescu, atlet fitness, maratonist, triatlonist Ironman, tehnician nutriţionist, fondator “Training Days” şi dezvoltator de programe în cadrul aceleiaşi companii. Iar motivaţia mea sunt rezultatele tale.
Sponsori: Eisberg, Isostar, Bicishop.
Reclame : Ciuc, Bud light (UK), Jacobs 3 in 1, Hochland, Carlsberg (pt.tarile nordice), Danone Cremosso, Vel Pitar, Vodafone, Modexpo, Sibiu - centru cultural european, LP (Spania), Victory ( Israel), Radio 21 (2 spoturi), Sensiblu, Peugeot,etc Video: Inna - Wow Antonia - Jameia ID-uri : Antena 1 - 2 aparitii , Kanal D Aparitii reviste : Playboy( fashion 2 aparitii), Men's Health (imagine haine Dinasty) Freestyle, In Style, Star, Joy,Clubbingmag, Timeout, Pro Sport, Gazeta Sporturilor, etc. Prezentari : Guess, Cavalli, Dsquared, Castro, Stefanel, Pal Zileri, Diesel, Lee, Levis, Botezatu, Dinasty, Alb&Negru, Amir, Gsus, Timbaland, Terranova, Uniconf, Jolidon, Marx&Spencer, Kenvelo, Tom Taylor, Adina Buzatu, Luna del Kristal, Merell, Dickies, Quick Silver, Dork, Mircea Barbulescu, Debenhams, Esprit, Celio, New Funky Fashion, Famous Brands, Energy, Razvan Ciobanu, etc. Locul 3 in cadrul emisiunii "Barbatul anului 2007" - Euforia TV
http://curiosdinnastere.ro/
"Curios din nastere" este o emisiune de lifestyle si divertisment difuzata pe canalul de radio online "Radio 3 Net Florian Pitis", ce presupune abordarea unei teme impreuna cu invitati dintre vedetele din Romania.